Pe parcursul celor 40 ore, participanții pot experimenta diferite fațete ale pedagogiei muzicale de tip activ Dalcroze: exerciții de concentrare, coordonare, reacție, expresie, dezvoltare corporală prin și pentru muzică, sugestii muzicale pentru dezvoltarea și îmbogățirea percepțiilor corporale.
Cursul de vară se adresează atât celor care vor să se inițieze în pedagogia Dalcroze, cât și
ritmicienilor cu experiență care doresc să-și aprofundeze cunoștințele. Cursurile vor fi adaptate în funcție de nivelul de cunoștințe muzicale al participanților înscriși, prin constituirea de grupuri pe mai multe niveluri pentru cursurile de solfegiu și de improvizație muzicală.
Cursul de vară are loc în perioada iulie – august 2025. Numără 40 de ore de curs, iar structura este articulată în jurul celor trei materii specifice pedagogiei Jaques-Dalcroze: ritmica Jaques-Dalcroze, solfegiul și improvizația muzicală. Acest curs de vară face parte integrantă din Programul de formare continuă Certificat Dalcroze în România însă el este deschis și unui număr limitat de participanți din afara programului, contra unei taxe de participare.See English version bellow
Program:
Programul detaliat al Cursului de vară va fi comunicat cel târziu în luna martie 2024.
Profesori specialiști:
Jean-Marc Aeschimann
Tamae Gennai Deveaud
Alți profesori pot fi desemnați să predea în cadrul Cursului de Vară.
Detalii practice:
Numărul maxim de participanți este de 40 de persoane, incluzând participanții din cadrul Programului Certificat Dalcroze în România.
Taxa de participare pentru cele 40 ore este de 1750 Ron și se aplică doar participanților care nu fac parte din programul Certificat Dalcroze România. Pentru participanții din cadrul Programului Certificat Dalcroze în România, participarea este cuprinsă în taxa achitată pentru program.
Limbile de predare sunt franceza și engleza cu traducere consecutivă.
Cursul de vară este deschis atât participanților din România, cât și celor din străinătate.
Recomandăm ținută lejeră, potrivită pentru mișcare și încălțăminte de interior.
English Version
Programme:
During the 40 hours summer course, participants can experience different facets of Dalcroze active music pedagogy: exercises for concentration, coordination, reaction, expression, bodily development through and for music, musical suggestions for the development and enrichment of body perception.
The summer course is designed both for those who want to learn about Dalcroze pedagogy and for experienced practitioners who wish to deepen their knowledge. Classes will be adapted according to the level of musical knowledge of the registered participants, by setting up multi-level groups for solfeggio and musical improvisation classes.
The summer course takes place in July or August 2025. It consists of 40 hours of classes and is structured around the three subjects specific to Jaques-Dalcroze pedagogy: the Jaques-Dalcroze rhythmics, solfeggio and musical improvisation. This summer course is an integral part of the Dalcroze Certificate continuous education programme in Romania, but is also open to a limited number of participants from outside the programme, for a fee.
Program:
The detailed programme of the summer course will be communicated in March 2025.
Specialist professors :
Jean-Marc Aeschimann
Tamae Gennai Deveaud
Other teachers may be assigned to teach in the summer course.
Practical details :
The maximum number of participants is 40, including participants in the Dalcroze Certificate programme in Romania.
The participation fee for the 40 hours is 1750 Ron and applies only to participants who are not part of the Dalcroze Romania Certificate programme. For participants in the Dalcroze Certified programme in Romania, participation is included in the tax fee paid for the programme.
The languages of instruction are English and French with consecutive translation.
The summer course is open to participants from Romania and abroad.
We recommend light clothing, suitable for movement and indoor shoes.